Prevederile de natură fiscală din proiectul de modificare a legislației de plafonare-compensare-supraimpozitare din energie și gaze vor permite colectarea de sume mai mari la Fondul de Tranziție Energetică, din care statul le achită furnizorilor de profil compensații pentru diferențele dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Maratonul Economia Sustenabilă de la PROFIT NEWS TV.
Statul român are în prezent datorii restante de 4 miliarde de lei față de furnizorii de energie electrică și gaze naturale, reprezentând compensații cuvenite pentru acoperirea diferențelor dintre costurile de achiziție angro din piețe ale acestora și prețurile plafonate prin lege facturate consumatorilor finali, se arată într-un document guvernamental.
Executivul are pe agenda ședinței sale de joi seară, în vederea adoptării, un proiect de hotărâre de repartizare a sumei totale de 2 miliarde de lei, din Fondul de Rezervă, către ministerele Energiei și Muncii, pentru plata restanțelor acestora la compensările datorate prin lege furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, pentru costurile plafonării prețurilor finale facturate clienților, au declarat, pentru Profit.ro, surse guvernamentale.
Ca și în urmă cu un an, Guvernul plasează în afara bugetului de stat veniturile și cheltuielile așa-numitului Fond de Tranziție Energetică, alimentat cu bani din supraimpozitarea producătorilor și traderilor de energie și destinat finanțării compensării către furnizori a costurilor plafonării prețurilor la curent și gaze la consumatorii finali.
Guvernul a adoptat un proiect care introduce restricții importante pentru autorități, centrale și locale, în ce privește cheltuielile din lunile noiembrie și decembrie, scopul măsurii fiind de a ține sub control deficitul bugetar pe finalul anului și de a permite încadrarea în limita de 5,5% din PIB agreată cu Comisia Europeană. Astfel, vor fi limitate cheltuieli cu bunuri și servicii, evenimentele, investițiile care nu sunt din fonduri UE.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătise modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Măsura privind plata compensațiilor și o serie de restricții privind cheltuielile, detaliate mai jos, sunt considerate necesare de către Ministerul Finanțelor pentru a ține sub control cheltuielile și, implicit, deficitul bugetar pe finalul anului. Restricțiile la cheltuieli au fost anunțate anterior de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Măsura privind plata compensațiilor și o serie de restricții privind cheltuielile, detaliate mai jos, sunt considerate necesare de către Ministerul Finanțelor pentru a ține sub control cheltuielile și, implicit, deficitul bugetar pe finalul anului. Restricțiile la cheltuieli au fost anunțate anterior de Profit.ro.
S-ar putea lua în calcul o scădere a prețului angro maxim de 1.300 lei/MWh pe care statul îl decontează furnizorilor de electricitate pentru achizițiile lor, iar la gaze, prețul ar putea fi mai mic pentru populație, dacă întreg consumul casnic ar fi acoperit de producția internă, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV.
Banii la bugetul de stat destinați plății compensațiilor cuvenite furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferențelor dintre costurile de achiziție ale acestora de pe piețele angro și prețurile finale plafonate aplicate prin lege clienților finali vor veni și din mult-discutata contribuție de solidaritate impusă producătorilor de țiței, gaze și carburanți, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cadrul Maratonului Energiei de la Profit News TV.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție.
Membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia, precum și mai mulți responsabili din companie sunt propuși pentru demitere, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, după accidentul de la cariera Jilț Sud, soldat cu moartea a trei oameni.
Minerii din carierele Jilț Nord și Jilț Sud din Complexul Energetic Oltenia au oprit lucrul.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că va trimite Corpul de Control al Ministerului Energiei pentru a face verificări la Complexul Energetic Oltenia, după accidentul de la cariera Jilț Sud, soldat cu moartea a trei oameni. El cere demisia directorului sucursalei miniere, a șefului exploatării miniere și a șefului carierei Jilț Sud. ”Mie mi se pare normal ca cei care răspund de acest lucru, de minerit, să-și piardă funcțiile, deci acest lucru este normal, nu aștept raportul Corpului de Control pentru acest lucru, vreau ca mâine acest lucru să se întâmple”, subliniază el.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că depozitele de gaze realizate de România înaintea acestei ierni sunt ”cu mult peste nivelul golire prognozat”, el arătând că România are înmagazinați 2,3 miliarde metri cubi de gaz.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este de părere că diferența de preț dintre benzină și motorină va avea fluctuații și a explicat că motorina este mai scumpă, deoarece în regiune este cerere foarte mare de motorină, mai ales din Ucraina unde are loc un război.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, avansează ideea acordării unor vouchere pentru compensarea facturilor la electricitate pentru persoanele care sunt bolnave și care au acasă dispozitive medicale ce consumă cantități semnificative de energie, dar și pentru persoanele cu mai mulți copii.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este de părere că prețul gazului natural este unul nejustificat de mare și că acesta este menținut la actualul nivel prin "jocuri de piață". Popescu este sceptic cu privire la o scădere a prețului gazelor naturale atâta timp cât există o dependență față de Rusia și cât timp războiul din Ucraina continuă.
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat că România va avea gaze și din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră, deoarece exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, după o întâlnire cu reprezentanți ai mai multor companii din domeniu, că, din luna mai, Complexul Energetic Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW, iar până la sfârșitul anului va fi dată în folosință Centrala de la Iernut, care va furniza alți 210 MW.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, i-a transmis omologului săi din Azerbaidjan că România este interesată să importe gaze din această țară.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu energie și gaze dacă va fi un conflict cu Ucraina, întrucât importul de gaze poate fi direcționat repede prin celelalte rute, respectiv Giurgiu și Arad.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că urmărește prețul carburanților și că a observat o creștere în ultima perioadă, iar, dacă va fi nevoie, statul va interveni și în acest sector. Popescu a adăugat că România are rezerve de petrol și în plus, importă.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că există numeroși furnizori de energie care au emis facturi către clienți ignorând legea care stabilește plafonarea de preț și compensări pentru facturi, el susținând că s-a aflat personal în situația de a primi o factură cu tarif necompensat și neplafonat. Ministrul le recomandă celor care constată că au astfel de facturi să nu le plătească și să ceară furnizorului recalcularea, iar în caz contrar să se adreseze Autorității pentru Protecția Consumatorilor.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV, că scumpirea gazelor și a energiei nu a fost singurul motiv pentru care cel mai mare producător de îngrășăminte din România, Azomureș, a anunțat oprirea temporară a producției, compania primind recent și un ajutor de stat de circa 25 milioane lei.